miercuri, 9 noiembrie 2016

Plec de acasă?


Există posibilitatea că această analiză să fie una părtinitoare, una subiectivă, scriu practic despre familia mea, însă dacă îmi doresc binele ei, atunci ar trebui să am cel puţin pretenţia de fi cât se poate de corect, asta dacă îmi doresc evoluţie.

Am 33 de ani, locuiesc la ai mei, muncesc cu ai mei de 14 ani, avem o afacere de familie. Toate acestea nu pentru că nu le-aş fi putut face şi singur, să îmi iau viaţa în piept, ci pentru că îmi asum responsabilităţi, pentru că sunt consecvent şi pentru că lupt alături de ai mei pentru reuşită, pentru binele nostru comun.

Plec de acasă? Nu, nu este vorba despre casa în care trăiesc, este vorba despre proiectul din care fac parte, este vorba despre PNL. Şi nu, nu plec! N-am cum să fac asta. Ar fi contrar principiilor mele.

Unde vreau să ajung?

Sunt adesea întrebat: ce cauţi acolo? Ce caut? Şterg praful, dar o fac mai întâi la mine pe birou şi abia mai apoi mă uit şi la colegul, iar dacă el nu reuşeşte, îi atrag atenţia. Iar dacă nici aşa nu reuşeşte, îi conving pe alţii să facă asta. Şi dacă ne strângem un grup tot mai mare de oameni curaţi, atunci el se va exclude singur sau va rămâne repetent.

Mi se mai spune: nu poţi tu schimba "lumea". Poate că nu pot, însă odată ce este curat la mine în ogradă, pot construi, pot avea propriile proiecte. Deja am, unele chiar "premiate". Şi atunci? Oare puterea exemplului nu funcţionează? Oare nu se mai pot molipsi şi alţii? Ba pot! Îi ştiu. Îi văd. Doar şi eu mă molipsesc de la alţii.

Iar acum v-aş adresa eu o întrebare. În familiile voastre sau în grupul de prieteni nu există şi persoane care nu va fac cinste? Nu aveţi certuri? Nu aveţi supărări? Nu aveţi probleme sau necazuri? Şi ce faceţi? Uitaţi de ei? Îi părăsiţi? Sau le întindeţi o mâna de ajutor? Sau munciţi împreună pentru mai binele familiei?

Familia mea, acest PNL, şi-a asumat atât o curăţenie interioară, cât şi o dorinţa de schimbare. Iar dacă nu a spus-o cineva până acum, atunci o spun eu. Familia mea a mai şi greşit. Şi eu am mai greşit. Însă tocmai de asta ascultăm şi suntem dispuşi să învăţăm...
În familia mea s-a şters praful. Da, poate că au mai rămas dâre şi e normal, nu îţi iese lună din prima, poate nici din a doua, dar dacă eşti perseverent e imposibil să nu îţi iasă. Sunt sigur că doar aşa o să avem în viitor o casă primitoare şi o familie care să inspire încredere. Se poate! Cu implicare. Cu fapte.
Prin noi înşine.

Foto: family

joi, 19 mai 2016

Paradoxul vremurilor noastre




Paradoxul vremurilor noastre în istorie este cã avem
clãdiri mai mari, dar suflete mai mici;
autostrãzi mai largi, dar minti mai înguste.
Cheltuim mai mult, dar avem mai putin;
cumpãrãm mai mult, dar ne bucurãm mai putin.Bem prea mult, fumam prea mult,
Cheltuim prea nesãbuit,
Râdem prea putin,
Conducem prea repede,
Ne enervãm prea tare,
Ne culcãm prea târziu, ne sculãm prea obositi,
Citim prea putin, ne uitãm prea mult la televizor si ne rugãm prea rar.

Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile…
Vorbim prea mult, iubim prea rar si urâm prea des.
Am învãtat cum sã ne câstigãm existenta,
dar nu cum sã ne facem o viatã, am adãugat ani vietii si nu viatã anilor.

Am ajuns pânã la Lunã sî înapoi, dar avem probleme când
trebuie sã traversãm strada sã facem cunostintã cu un vecin.
Am cucerit spatiul cosmic, dar nu si pe cel interior.
Am fãcut lucruri mai mari, dar nu mai bune.

Am curãtat aerul, dar am poluat solul.
Am cucerit atomul, dar nu si prejudecãtile noastre.
Scriem mai mult, dar învãtãm mai putin.
Plãnuim mai multe, dar realizãm mai putine.
Am învãtat sã ne grabim, dar nu si sã asteptãm.

Am construit mai multe calculatoare sã detinã mai multe informatii, sã producã mai multe copii ca niciodatã, dar comunicãm din ce în ce mai putin.

Acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestiei încete/lenese;
vremurile oamenilor mari si caracterelor meschine;
vremurile profiturilor rapide si relatiilor superficiale.

Acestea sunt vremurile în care avem doua venituri, dar mai multe divorturi,
Case mai frumoase, dar cãmine destrãmate.

Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide, scutece de unicã folosintã, moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte, corpuri supraponderale si pastile care îti induc orice stare de la bucurie la liniste, la moarte.

Sunt niste vremuri în care sunt prea multe vitrine, dar nimic în interior.
Vremuri în care tehnologia îti poate aduce aceastã scrisoare si în care poti decide fie sã împãrtãsesti acest punct de vedere, fie sã stergi acest mesaj.

Amintese-ti sã-ti petreci timp cu persoanele iubite,
Pentru cã nu vor fi lângã tine o eternitate.

Aminteste-ti sã spui o vorbã bunã copilului care te venereazã
pentru cã acel copil va creste curând si va pleca de lângã tine.

Aminteste-ti sã-l îmbrãtisezi cu dragoste pe cel de lângã tine
pentru cã aceasta este singura comoarã pe care o poti oferi cu inima si nu te costã nimic.

Aminteste-ti sã spui „TE IUBESC” partenerului si persoanelor pe care le îndrãgesti,
dar mai ales sã o spui din inimã.
O sãrutare si o îmbrãtisare vor alina durerea atunci când sunt sincere.

Aminteste-ti sã-i tii pe cei dragi de mânã si sã pretuiesti acel moment
pentru cã într-o zi acea persoanã nu va mai fi lângã tine.

Fã-ti timp sã iubesti, fã-ti timp sã vorbesti, fã-ti timp sã împãrtãsesti gândurile pretioase pe care le ai.

[Octavian Paler]

Sursa: https://istorieevanghelica.ro/2012/10/24/octavian-paler-paradoxul-vremurilor-noastre/

duminică, 14 februarie 2016

Nu interes, ci pasiune și contribuție!



Un suflet drag mi-a spus așa: În politică "osul de ros" e cel care îi împiedică pe mulți să fie oameni... pentru oameni. Și îmi aduc aminte de ceea ce îmi spunea tatăl meu în momentul în care m-a învățat cum să mă comport, când eram copil, cu câinele... El este prietenul tău, dar să nu încerci niciodată dar niciodată să-i iei osul din gura sau să-i bagi mâna în castronul de mâncare... Și de multe ori când mă gândeam la politicieni aveam în minte imaginea câinelui, mult prea preocupat de os și prea puțin preocupat de semeni... 

Am mulți prieteni (cunoștințe) care fac politică. Scriu aceste câteva rânduri cu gândul că o să citiți, cu gândul că o să aruncați o privire în plus asupra perioadei următoare. E nevoie chiar și de o analiză a propriei persoane. [Din păcate, mulți dintre cei care ar trebui să citească și să înțeleagă aceste câteva rânduri, nu citesc în general. Poate faceți, totuși, un efort.]

Dacă aveți un răspuns rapid la următoarele întrebări: "de ce/pentru ce faceți politică?", iar răspunsul vostru nu cuprinde pronumele personal "eu", atunci mergeți mai departe. Altfel, opriți-vă! Vă rog frumos, opriți-vă! Oferiți-le șansa celor care simt, celor care vor, celor care își doresc cu adevărat.

Țara aceasta frumoasă merită mai mult, merită mai bine, iar transformarea ține tot de noi. Inclusiv voi, voi ce vă gândiți mai mult la propria persoană, aveți familie, aveți copii, aveți prieteni... Lăsați egoismul deoparte și încercați să gândiți global, gândiți-vă la comunitatea din care faceți parte. Într-un final, atunci când ajungeți la rezultat, unul de care să se bucure toată lumea, o să vedeți și că a voastră fericire este una net superioară.

Alegerile și politica nu sunt despre noi, despre cei care o facem, ci despre cei PENTRU CARE o facem.

E simplu, asemenea unei căsnicii din interes. Bucuria este una de moment. Dacă ne gândim și la viitorul îndepărtat, nu doar la al nostru, ci și la acela al copiilor și copiilor noștri, atunci politica se manifestă ca o contribuție. Și ce poate fi mai frumos decât să poți oferi? Iar a OFERI înseamnă Omenie, Fericire, Emoție, Respect și Iubire. De ce n-ar însemna și politica toate acestea?

În concluzie, dacă faci politică din și cu pasiune, candidează! Dacă crezi că poți face asta, implică-te! Altfel, ne-ai face mult mai bine să stai deoparte!

Foto: Dume de mestecat

duminică, 31 ianuarie 2016

Bucuria celui ce oferă e tot timpul mai mare sau cel puțin egală cu a celui ce primește


În luna decembrie am trăit o poveste, care avea să îmi confirme anumite principii, anumite valori.

E atât de frumos să construiești, e atât de frumos să creezi. Gândul este forța creatoare, el ne ajuta să visăm, tot el ne mai și întristează, dar fără el nu am avea capacitatea de a pune în practică, de a materializa. Pentru toate acestea e nevoie și de puțin curaj, e nevoie de îndrăzneală. Țineți minte următorul vers: așa cum pofta vine mâncând, tot așa frica dispare acționând.

Povestea săculeților din Cristian, poveste pe care cred că o cunoașteți, e de fapt povestea mea de viață. Mi-a fost teamă că o să agăț un săculeț și că el va rămâne acolo. Îi aveam deja pregătiți pe următorii. Mă întrebam ce o să fac cu ei dacă nu vor fi ridicați. Aveam planuri de rezervă. Însă în sinea mea îmi spuneam că un proiect creat cu suflet și din suflet nu poate să nu fie o reușită. Și a fost mai mult decât atât. S-a transformat într-un mic fenomen. A fost bucuria sărbătorilor mele. Mi-am luat de acolo toată energia, iar acum am curajul, ba chiar îmi doresc să facem mai mult decât atât. Am văzut că un gest mic poate uni o întreagă cumunitate. Am învățat că mulți au nevoie doar de un mic imbold, pentru a face și ei, la rândul lor, gesturi minunate.

Mi-a fost confirmată propria teorie care spune că de la o PECI la EPIC este vorba doar despre cum privim lucrurile, că Povestea ce conține Emoție și Curaj poate deveni Inspirațională. 

Sunt adesea întrebat ce pasiuni am și îmi este foarte greu să răspund, pentru că eu fac mai totul cu pasiune, însă plăcerea de a aduce un zâmbet în plus, de a crea sau de a contribui la bucuria semenilor le întrece pe toate. 
Am scris aceste rânduri tocmai pentru că vă invit să încercați, vă invit să oferiți din ceea ce aveți, indiferent de formă. Și nu uitați! A OFERI înseamnă Omenie, Fericire, Emoție/Entuziasm, Respect și Iubire. Și mai mult decât atât, suntem ceea ce lăsăm în urmă. Să lăsăm zâmbete!

vineri, 17 iulie 2015

Iubirea NU se strigă, iubirea se şopteşte...


Iubirea se simte, se trăieşte, iubirea are intimitatea ei. Cu iubirea NU te mândreşti, NU te făleşti. În dragoste se zâmbeşte, se râde mai puţin şi NU se hăhăie deloc. Iubirea NU se pune pe tapet, se desenează, se scrie, însă povestea apare doar în jurnalul personal. 

Iubirea se dansează pe ritmuri line, iubirea se murmură, se şopteşte!

Povestea iubirii adevărate se joacă în două personaje, pentru ca mai apoi ele să dea naştere, să creeze... În dragostea adevarată actorii joacă pentru ei, unul pentru celălalt, iar spectatorii se pot bucura de fericirea rezultată. NU se joacă pentru public! Iubirea adevărată e chiar pe păsăreşte...

Aşa cum se iubeşte, aşa se şi suferă, în linişte. Însă totul se împărtăşeşte, totul se comunică... cu calm.

Dragostea şoptită e mai mult trăită şi mai puţin povestită. Aici se comunică din priviri, din simţiri, din atingeri, îmbraţişări... din tandreţuri. Partiturile au rolul doar de a clarifica, de a nuanţa, de a accentua...

Doar atât! Se şopteşte puţin şi se simte mult şi apăsat. Se trăieşte zâmbind cu sufletul...

Iubirea NU se strigă, iubirea se şopteşte!

marți, 30 iunie 2015

Dacă Scripcaru a greşit să îi (mai) acordăm 4 ani cu mandat.



Sunt de părere că: unde-i lege nu-i tocmeală!

Dar... "hai să ne avem ca fraţi / toţi suntem puţin luaţi", vorba cântecului.

Să revenim cu picioarele pe pământ. În ce ţară trăim? Nu sunt în măsură să emit judecăţi sau verdicte, însă vă întreb aşa:

- nu aceasta este ţara în care medicii primesc şpagă ca să trăiască mai bine sau chiar ca să îsi facă treaba mai bine?
- nu aceasta este ţara în care profesorii fac meditaţii pe rupte ca să ducă o viaţă mai bună?
- nu aceasta este ţara în care societăţile fac unele evaziuni fiscale, tocmai pentru că altfel nu pot trăi?
- nu aceasta este ţara în care poliţistul abia aşteaptă o atenţie pentru a nu îţi mai da amendă, pentru a îşi putea întregi salariul?
- nu aceasta este ţara în care funcţionarul public se bucură în momentul în care primeşte orice fel de cadou pentru că are un salariu mărunt?
- nu aceasta este ţara în care parlamentarii votează mai mult pentru interesele personale?
- nu aceasta este ţara în care nu am fost în stare să construim, să investim cu adevărat în infrastructură, în autostrazi, în educaţie, în spitale?

Ei bine, Braşovul face notă discordantă. Cei ce aveţi o vârstă ştiţi cum arata el pe vremea lui Ghişe şi cum arată el acum. Puteţi observa sau puteţi compara. 

Braşovul a crescut mult în ultimii ani, a devenit oraşul cu care ne mândrim, a devenit oraşul atât de vizitat şi de apreciat.

Şi atunci... Dacă Scripcaru a greşit să îi (mai) acordăm 4 ani de mandat.


miercuri, 14 ianuarie 2015

Spune-mi CUM iubeşti ca să îţi spun CINE eşti.


 Iubim materialist? Oare a ajuns şi iubirea să fie o afacere în doi? După modelul: cine dă mai mult? Şi dacă e aşa, dragostea e chiar manelistică.

Iubim în paşi de dans. Dar ce muzică ascultăm? Tu unde te încadrezi?

1. Iubirea clasică.

 André Rieu - You Raise me Up

2. Iubirea bunicilor (anii 50-60)

 
The Ronettes - Be my baby

3. Iubirea părinţilor (anii 70-80)

 
 Chris DeBurgh - Lady In Red

4. Iubirea copilăriei (ani 90-2000)

                                         
 Toni Braxton - Un-Break My Heart

5. Iubirea rock 


                                           
Bon Jovi - Always

6. Iubirea autohtonă (românească

 
Mai frumoasă - Laura Stoica

7. Iubirea tradiţională (populară)
                                      
Tudor Gheorghe - Mărine la nunta ta.

8. Iubirea dramatică

                                        
Mădălina Manole - Tu n-ai avut curaj.

9. Iubirea generaţiei Facebook

 Jandarmul Nicolae Lacatuş - Eram tânăr cu speranţe

10. Iubirea after hour


                                      
Tove Lo - Habits
 
11. Iubirea calmă sau caldă

          
Sade - By Your Side

12. Iubirea de azi
                        
                                          
Rixton - Me and My Broken Heart
 
13. Iubirea manelistă sau materialistă
                               
Florinel cu Ioana şi Play AJ - Te iubesc oriunde ai fi

14. Iubirea oarbă 

   
The Tango - Scent of a Woman

Spune-mi CUM iubeşti ca să îţi spun CINE eşti.

Sursa foto: www.gopixpic.com