marți, 6 ianuarie 2015

Felul în care te desparţi spune totul despre relaţia ta anterioară.


Cunoaşteţi acele momente în care relaţia devine monotonă, acele clipe în care nu vă mai regăsiţi sau acele momente în care el nu te mai face fericită şi invers?

De cele mai multe ori acestea sunt relaţiile trăite la extremităţi, relaţiile bolnăvicioase din care nici nu poţi ieşi, dar nici acolo nu îţi e bine. Sunt relaţiile legate şi reînnodate, la nesfârşit. De fiecare dată când faci un nod trebuie să ai de două ori mai multă grijă pentru a nu se desface. Şi atunci unde mai este naturaleţea, unde mai este plăcerea sau bucuria, când tu trăieşti cu anumite frici, cu mult prea multe griji? Ceea ce e paradoxal este că te străduieşti, că de cele mai multe ori chiar îţi iese şi când te aştepţi mai puţin, se desface un nod mai vechi şi o iei de la capăt.

Din moment ce e instalată, boala nu se mai vindecă decât atunci când eşti pregătit, atunci când captezi cu adevărat mesajul. În caz contrar boala se intensifică şi nu poate fi ceva mai neplăcut decât singurătatea în doi. Şi culmea! Iubire există, din ambele părţi dar ea nu mai poate fi împărtăşită, pentru că la fiecare pas se deschide câte un nod mai vechi. Acesta este momentul în care ai nevoie de curaj, ai nevoie de foarfecă şi trebuie să tai. În carne vie dacă e nevoie. Suferinţa are şi ea rolul ei, curăţă şi te pregăteşte pentru ceea ce va să vină.

A mea dragă, I----, îmi spunea astăzi: "sa fiu a naibii, că tu te şi desparţi cu pasiune!" Înclin să îi dau dreptate. O relaţie trăită la extremităţi are parte, în mod clar şi de foarte multă pasiune, de împăcări romantice şi de foarte multe momente frumoase şi emoţionante. Tocmai acestea nu te lasă şi nu te lasă să pui punct, pentru că ele îţi vin în minte parcă obsesiv de fiecare dată. Încerci să tai, îţi doreşti să o faci cu curaj şi nu e deloc uşor. De fapt, ce e uşor sau simplu?! Există încă sentimente, însă eşti conştient că ai nevoie de un ghem nou. Eşti însă precum bunicuţa care încă mai vrea să croşeteze, dar care abia mai vede să bage aţă în ac. Orbecăi şi până când nu te înţepi bine de tot nu te lecuieşti. Atunci conştientizezi, te resemnezi, aştepţi să se vindece rănile sau te laşi, mai devreme sau mai târziu, pe mâna cuiva care este dispus sa te ajute. Acela poate fi un nou început. Nu-l întârzia prea tare, s-ar putea să fie prea târziu. Începuturile au doar un mare ghemotoc în trecut, ghemotoc din care ar trebui să păstrezi doar ceea ce îţi este de folos. Norocul tău este că la start, exact la cap de sfoară nu poţi şi nici nu ai nevoie de nod. Aşadar porneşte cu încredere! Unu pe faţă, unu pe dos, croşetaţi împreună, "construiţi-vă" propria haină şi aveţi grijă să vă fie pe măsură, să nici nu strângă, să sufoce, să nu fie nici prea largă, ca să mai intre şi altcineva. :)