miercuri, 9 noiembrie 2016

Plec de acasă?


Există posibilitatea că această analiză să fie una părtinitoare, una subiectivă, scriu practic despre familia mea, însă dacă îmi doresc binele ei, atunci ar trebui să am cel puţin pretenţia de fi cât se poate de corect, asta dacă îmi doresc evoluţie.

Am 33 de ani, locuiesc la ai mei, muncesc cu ai mei de 14 ani, avem o afacere de familie. Toate acestea nu pentru că nu le-aş fi putut face şi singur, să îmi iau viaţa în piept, ci pentru că îmi asum responsabilităţi, pentru că sunt consecvent şi pentru că lupt alături de ai mei pentru reuşită, pentru binele nostru comun.

Plec de acasă? Nu, nu este vorba despre casa în care trăiesc, este vorba despre proiectul din care fac parte, este vorba despre PNL. Şi nu, nu plec! N-am cum să fac asta. Ar fi contrar principiilor mele.

Unde vreau să ajung?

Sunt adesea întrebat: ce cauţi acolo? Ce caut? Şterg praful, dar o fac mai întâi la mine pe birou şi abia mai apoi mă uit şi la colegul, iar dacă el nu reuşeşte, îi atrag atenţia. Iar dacă nici aşa nu reuşeşte, îi conving pe alţii să facă asta. Şi dacă ne strângem un grup tot mai mare de oameni curaţi, atunci el se va exclude singur sau va rămâne repetent.

Mi se mai spune: nu poţi tu schimba "lumea". Poate că nu pot, însă odată ce este curat la mine în ogradă, pot construi, pot avea propriile proiecte. Deja am, unele chiar "premiate". Şi atunci? Oare puterea exemplului nu funcţionează? Oare nu se mai pot molipsi şi alţii? Ba pot! Îi ştiu. Îi văd. Doar şi eu mă molipsesc de la alţii.

Iar acum v-aş adresa eu o întrebare. În familiile voastre sau în grupul de prieteni nu există şi persoane care nu va fac cinste? Nu aveţi certuri? Nu aveţi supărări? Nu aveţi probleme sau necazuri? Şi ce faceţi? Uitaţi de ei? Îi părăsiţi? Sau le întindeţi o mâna de ajutor? Sau munciţi împreună pentru mai binele familiei?

Familia mea, acest PNL, şi-a asumat atât o curăţenie interioară, cât şi o dorinţa de schimbare. Iar dacă nu a spus-o cineva până acum, atunci o spun eu. Familia mea a mai şi greşit. Şi eu am mai greşit. Însă tocmai de asta ascultăm şi suntem dispuşi să învăţăm...
În familia mea s-a şters praful. Da, poate că au mai rămas dâre şi e normal, nu îţi iese lună din prima, poate nici din a doua, dar dacă eşti perseverent e imposibil să nu îţi iasă. Sunt sigur că doar aşa o să avem în viitor o casă primitoare şi o familie care să inspire încredere. Se poate! Cu implicare. Cu fapte.
Prin noi înşine.

Foto: family

joi, 19 mai 2016

Paradoxul vremurilor noastre




Paradoxul vremurilor noastre în istorie este cã avem
clãdiri mai mari, dar suflete mai mici;
autostrãzi mai largi, dar minti mai înguste.
Cheltuim mai mult, dar avem mai putin;
cumpãrãm mai mult, dar ne bucurãm mai putin.Bem prea mult, fumam prea mult,
Cheltuim prea nesãbuit,
Râdem prea putin,
Conducem prea repede,
Ne enervãm prea tare,
Ne culcãm prea târziu, ne sculãm prea obositi,
Citim prea putin, ne uitãm prea mult la televizor si ne rugãm prea rar.

Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile…
Vorbim prea mult, iubim prea rar si urâm prea des.
Am învãtat cum sã ne câstigãm existenta,
dar nu cum sã ne facem o viatã, am adãugat ani vietii si nu viatã anilor.

Am ajuns pânã la Lunã sî înapoi, dar avem probleme când
trebuie sã traversãm strada sã facem cunostintã cu un vecin.
Am cucerit spatiul cosmic, dar nu si pe cel interior.
Am fãcut lucruri mai mari, dar nu mai bune.

Am curãtat aerul, dar am poluat solul.
Am cucerit atomul, dar nu si prejudecãtile noastre.
Scriem mai mult, dar învãtãm mai putin.
Plãnuim mai multe, dar realizãm mai putine.
Am învãtat sã ne grabim, dar nu si sã asteptãm.

Am construit mai multe calculatoare sã detinã mai multe informatii, sã producã mai multe copii ca niciodatã, dar comunicãm din ce în ce mai putin.

Acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestiei încete/lenese;
vremurile oamenilor mari si caracterelor meschine;
vremurile profiturilor rapide si relatiilor superficiale.

Acestea sunt vremurile în care avem doua venituri, dar mai multe divorturi,
Case mai frumoase, dar cãmine destrãmate.

Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide, scutece de unicã folosintã, moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte, corpuri supraponderale si pastile care îti induc orice stare de la bucurie la liniste, la moarte.

Sunt niste vremuri în care sunt prea multe vitrine, dar nimic în interior.
Vremuri în care tehnologia îti poate aduce aceastã scrisoare si în care poti decide fie sã împãrtãsesti acest punct de vedere, fie sã stergi acest mesaj.

Amintese-ti sã-ti petreci timp cu persoanele iubite,
Pentru cã nu vor fi lângã tine o eternitate.

Aminteste-ti sã spui o vorbã bunã copilului care te venereazã
pentru cã acel copil va creste curând si va pleca de lângã tine.

Aminteste-ti sã-l îmbrãtisezi cu dragoste pe cel de lângã tine
pentru cã aceasta este singura comoarã pe care o poti oferi cu inima si nu te costã nimic.

Aminteste-ti sã spui „TE IUBESC” partenerului si persoanelor pe care le îndrãgesti,
dar mai ales sã o spui din inimã.
O sãrutare si o îmbrãtisare vor alina durerea atunci când sunt sincere.

Aminteste-ti sã-i tii pe cei dragi de mânã si sã pretuiesti acel moment
pentru cã într-o zi acea persoanã nu va mai fi lângã tine.

Fã-ti timp sã iubesti, fã-ti timp sã vorbesti, fã-ti timp sã împãrtãsesti gândurile pretioase pe care le ai.

[Octavian Paler]

Sursa: https://istorieevanghelica.ro/2012/10/24/octavian-paler-paradoxul-vremurilor-noastre/

duminică, 14 februarie 2016

Nu interes, ci pasiune și contribuție!



Un suflet drag mi-a spus așa: În politică "osul de ros" e cel care îi împiedică pe mulți să fie oameni... pentru oameni. Și îmi aduc aminte de ceea ce îmi spunea tatăl meu în momentul în care m-a învățat cum să mă comport, când eram copil, cu câinele... El este prietenul tău, dar să nu încerci niciodată dar niciodată să-i iei osul din gura sau să-i bagi mâna în castronul de mâncare... Și de multe ori când mă gândeam la politicieni aveam în minte imaginea câinelui, mult prea preocupat de os și prea puțin preocupat de semeni... 

Am mulți prieteni (cunoștințe) care fac politică. Scriu aceste câteva rânduri cu gândul că o să citiți, cu gândul că o să aruncați o privire în plus asupra perioadei următoare. E nevoie chiar și de o analiză a propriei persoane. [Din păcate, mulți dintre cei care ar trebui să citească și să înțeleagă aceste câteva rânduri, nu citesc în general. Poate faceți, totuși, un efort.]

Dacă aveți un răspuns rapid la următoarele întrebări: "de ce/pentru ce faceți politică?", iar răspunsul vostru nu cuprinde pronumele personal "eu", atunci mergeți mai departe. Altfel, opriți-vă! Vă rog frumos, opriți-vă! Oferiți-le șansa celor care simt, celor care vor, celor care își doresc cu adevărat.

Țara aceasta frumoasă merită mai mult, merită mai bine, iar transformarea ține tot de noi. Inclusiv voi, voi ce vă gândiți mai mult la propria persoană, aveți familie, aveți copii, aveți prieteni... Lăsați egoismul deoparte și încercați să gândiți global, gândiți-vă la comunitatea din care faceți parte. Într-un final, atunci când ajungeți la rezultat, unul de care să se bucure toată lumea, o să vedeți și că a voastră fericire este una net superioară.

Alegerile și politica nu sunt despre noi, despre cei care o facem, ci despre cei PENTRU CARE o facem.

E simplu, asemenea unei căsnicii din interes. Bucuria este una de moment. Dacă ne gândim și la viitorul îndepărtat, nu doar la al nostru, ci și la acela al copiilor și copiilor noștri, atunci politica se manifestă ca o contribuție. Și ce poate fi mai frumos decât să poți oferi? Iar a OFERI înseamnă Omenie, Fericire, Emoție, Respect și Iubire. De ce n-ar însemna și politica toate acestea?

În concluzie, dacă faci politică din și cu pasiune, candidează! Dacă crezi că poți face asta, implică-te! Altfel, ne-ai face mult mai bine să stai deoparte!

Foto: Dume de mestecat

duminică, 31 ianuarie 2016

Bucuria celui ce oferă e tot timpul mai mare sau cel puțin egală cu a celui ce primește


În luna decembrie am trăit o poveste, care avea să îmi confirme anumite principii, anumite valori.

E atât de frumos să construiești, e atât de frumos să creezi. Gândul este forța creatoare, el ne ajuta să visăm, tot el ne mai și întristează, dar fără el nu am avea capacitatea de a pune în practică, de a materializa. Pentru toate acestea e nevoie și de puțin curaj, e nevoie de îndrăzneală. Țineți minte următorul vers: așa cum pofta vine mâncând, tot așa frica dispare acționând.

Povestea săculeților din Cristian, poveste pe care cred că o cunoașteți, e de fapt povestea mea de viață. Mi-a fost teamă că o să agăț un săculeț și că el va rămâne acolo. Îi aveam deja pregătiți pe următorii. Mă întrebam ce o să fac cu ei dacă nu vor fi ridicați. Aveam planuri de rezervă. Însă în sinea mea îmi spuneam că un proiect creat cu suflet și din suflet nu poate să nu fie o reușită. Și a fost mai mult decât atât. S-a transformat într-un mic fenomen. A fost bucuria sărbătorilor mele. Mi-am luat de acolo toată energia, iar acum am curajul, ba chiar îmi doresc să facem mai mult decât atât. Am văzut că un gest mic poate uni o întreagă cumunitate. Am învățat că mulți au nevoie doar de un mic imbold, pentru a face și ei, la rândul lor, gesturi minunate.

Mi-a fost confirmată propria teorie care spune că de la o PECI la EPIC este vorba doar despre cum privim lucrurile, că Povestea ce conține Emoție și Curaj poate deveni Inspirațională. 

Sunt adesea întrebat ce pasiuni am și îmi este foarte greu să răspund, pentru că eu fac mai totul cu pasiune, însă plăcerea de a aduce un zâmbet în plus, de a crea sau de a contribui la bucuria semenilor le întrece pe toate. 
Am scris aceste rânduri tocmai pentru că vă invit să încercați, vă invit să oferiți din ceea ce aveți, indiferent de formă. Și nu uitați! A OFERI înseamnă Omenie, Fericire, Emoție/Entuziasm, Respect și Iubire. Și mai mult decât atât, suntem ceea ce lăsăm în urmă. Să lăsăm zâmbete!