duminică, 14 februarie 2016

Nu interes, ci pasiune și contribuție!



Un suflet drag mi-a spus așa: În politică "osul de ros" e cel care îi împiedică pe mulți să fie oameni... pentru oameni. Și îmi aduc aminte de ceea ce îmi spunea tatăl meu în momentul în care m-a învățat cum să mă comport, când eram copil, cu câinele... El este prietenul tău, dar să nu încerci niciodată dar niciodată să-i iei osul din gura sau să-i bagi mâna în castronul de mâncare... Și de multe ori când mă gândeam la politicieni aveam în minte imaginea câinelui, mult prea preocupat de os și prea puțin preocupat de semeni... 

Am mulți prieteni (cunoștințe) care fac politică. Scriu aceste câteva rânduri cu gândul că o să citiți, cu gândul că o să aruncați o privire în plus asupra perioadei următoare. E nevoie chiar și de o analiză a propriei persoane. [Din păcate, mulți dintre cei care ar trebui să citească și să înțeleagă aceste câteva rânduri, nu citesc în general. Poate faceți, totuși, un efort.]

Dacă aveți un răspuns rapid la următoarele întrebări: "de ce/pentru ce faceți politică?", iar răspunsul vostru nu cuprinde pronumele personal "eu", atunci mergeți mai departe. Altfel, opriți-vă! Vă rog frumos, opriți-vă! Oferiți-le șansa celor care simt, celor care vor, celor care își doresc cu adevărat.

Țara aceasta frumoasă merită mai mult, merită mai bine, iar transformarea ține tot de noi. Inclusiv voi, voi ce vă gândiți mai mult la propria persoană, aveți familie, aveți copii, aveți prieteni... Lăsați egoismul deoparte și încercați să gândiți global, gândiți-vă la comunitatea din care faceți parte. Într-un final, atunci când ajungeți la rezultat, unul de care să se bucure toată lumea, o să vedeți și că a voastră fericire este una net superioară.

Alegerile și politica nu sunt despre noi, despre cei care o facem, ci despre cei PENTRU CARE o facem.

E simplu, asemenea unei căsnicii din interes. Bucuria este una de moment. Dacă ne gândim și la viitorul îndepărtat, nu doar la al nostru, ci și la acela al copiilor și copiilor noștri, atunci politica se manifestă ca o contribuție. Și ce poate fi mai frumos decât să poți oferi? Iar a OFERI înseamnă Omenie, Fericire, Emoție, Respect și Iubire. De ce n-ar însemna și politica toate acestea?

În concluzie, dacă faci politică din și cu pasiune, candidează! Dacă crezi că poți face asta, implică-te! Altfel, ne-ai face mult mai bine să stai deoparte!

Foto: Dume de mestecat